Iordania - Siria - Liban 16 zile

ID : 1886
Plecari : Bucuresti
Transport : Avion / Charter
Cazare : Hotel 3***
Masa : Demipensiune
PRET : de la 1750 usd persoana/pachet
Iordania - Siria - Liban 16 zile
*Numele tau:
*Adresa ta de email:
*Adresa de email a prietenului tau:
Trimite


Descriere oferta

Ziua 1 - Intalnire cu insotitorul roman de grup pe aeroportul Otopeni („Henri Coanda”) Bucuresti la ora 21:30, plecare spre Amman (ora 23:30).

Ziua 2 – Sosire in Amman la ora 03:40. Dupa formalitatile de obtinere a vizei, transfer la hotel 4* (Al-Fanar Palace Hotel sau similar). Mic dejun. Tur panoramic al orasului Amman, construit in antichitate pe sapte coline si denumit "Philadelphia". Vor putea fi admirate : Teatrul Roman, Citadela, pietele traditionale, Moscheea Al-Husseini s.a. Dupa-amiaza, vizita a doua orase din tinutul Decapolis (adica tinutul celor zece cetati): Pella si Um Qais. Orasul Pella este cunoscut nu numai pentru ca este locul in care s-au refugiat crestinii iudei din Ierusalim in anul 66 e.n. cand Cestius Gallus si-a retras trupele ci si datorita numeroaselor ruine din perioadele elenistica, romana si bizantina. Um Qais, anticul oras greco – roman Gadara, ofera o priveliste incantatoare asupra Lacului Tiberias (Marea Galileii), Vaii Iordanului si a Muntilor Golan. Intoarcere la hotelul din Amman. Cina.

Ziua 3 - Mic dejun. Plecare pe « drumul regilor » spre Petra. Prima oprire este la Madaba – locul celui mai faimos mozaic bizantin cu harta locurilor sfinte din Biblie. Apoi, urcare pe Muntele Nebo, locul de unde Moise a vazut pentru prima oara "Pamantul Fagaduintei". Scurta oprire si la Mukawir (fortareata Machaerus), palatul de vara al regelui Irod Antipa (si locul unde a fost decapitat Ioan Botezatorul). Apoi, oprire la Kerak pentru a admira Castelul Cruciatilor, al doilea castel cruciat ca marime din lume dupa Krak des Chevaliers din Siria. Sosire in cursul serii la Petra. Cazare si cina in hotel 4* (Grand View Resort Petra sau similar).

Ziua 4 - Mic dejun. Intreaga zi este dedicata vizitarii “Orasului Roz”, Petra,fosta capitala a Nabateenilor de acum 2000 de ani si redescoperit in anul 1812 e.n. Defilee înguste, faţade săpate in stanca roz, temple, monumente funerare, din cele mai importante monumente Tezaurul Al Khazanek si Amfiteatrul. Petra a fost inclusa prin vot international, in anul 2007, in randul celor 7 minuni ale lumii antice si moderne (locul al 3-lea). Cazare si cina in hotel 4*.

Ziua 5 - Mic dejun. Plecare spre Wadi Rum (sau „Valea Lunii“), unde se poate admira un peisaj fascinant prin unicitatea sa: vai acoperite de dune de nisip, strajuite de munti de granit sau bazalt, cu inaltimi si cu arhitecturi dintre cele mai uimitoare. Zona a devenit celebra datorita ofiterului britanic T. E. Lawrence care a condus operatiunile militare de aici in timpul Revoltei Arabe din anii 1917 - 1918. Ulterior, in acest decor natural s-au realizat filme de succes, cum ar fi « Lawrence al Arabiei » (1962) sau « Planeta Rosie » (2000). Tur de doua ore cu jeepurile. Plecare spre Aqaba. Cazare in hotel 4* (Captain’s Hotel sau similar) si timp liber pentru plaja, sporturi acvatice sau cumparaturi. Cina.

Ziua 6 – Mic dejun. Timp liber in Aqaba. Dupa-amiaza, turul continua pe Valea Iordanului, cu oprire la Marea Moarta - timp liber pentru baie si relaxare (posibilitate de cumparaturi la magazinul de cosmetice cu produse pe baza de minerale din Marea Moarta), dupa care ne vom opri la locul botezului lui Isus. Seara, sosire in Amman, cazare si cina in hotel 4* (Al-Fanar Palace Hotel sau similar).

Ziua 7 - Mic dejun. Plecare spre Damasc cu scurta oprire in Jerash, unul dintre orasele romane cele mai bine pastrate. Plimbarea printre vestigii - Arcul de Triumf al lui Hadrian, Teatrul, Piata Ovala, hipodromul, strazile cu arcuri si colonade, templul lui Zeus si al lui Artemis - este ca o intoarcere in timp. Dupa formalitatile de trecere a frontierei in Siria, turul panoramic al anticului oras roman Bosra, sit arheologic declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. Seara, sosire in capitala Siriei, Damasc. Cazare si cina in hotel 4* (Carlton Hotel sau similar).

Ziua 8 – Mic dejun. Turul orasului Damasc, considerat a fi unul dintre cele mai vechi orase din lume care a continuat sa fie locuit pana in zilele noastre, pentru a descoperi principalele sale atractii: Muzeul National, Moscheea Umayyad (cu mormantul lui Ioan Botezatorul), Mausoleul lui Saladin, Palatul Azem, Biserica Sf. Ananias si orasul vechi cu bazarul. Printre ruinele din vechiul oraş roman, se numara si o strada principala ce traverseaza orasul vechi, urmand cursul anticului drum roman Via Recta (Strada Dreaptă). Intr-o locuinta chiar de pe aceasta strada l-a gasit Anania pe Saul (Pavel) dupa convertirea miraculoasa a acestuia cu putin inainte de a intra in Damasc. Intoarcere la hotel si cina.

Ziua 9 - Mic dejun. Plecare spre nord-est, pentru a vizita importantul sit arheologic, Palmira, numit în Biblie Tadmor. Incepand din secolul I î.e.n., caravanele care parcurgeau drumul comercial ce lega China si India, aflate în Orient, de lumea greco-romana, aflata în Occident, se opreau în Palmira. Folosita de Roma ca zona-tampon la granitele estice ale imperiului, Palmira a fost inclusa in provincia romana Siria si declarata in cele din urma oras liber. Astazi se pot admira ruinele templelor impunatoare de altadata (Templul Zeului Baal) precum si alte obiective antice : Teatrul Antic, via Regia, baile romane, s.a. Cazare si cina in hotel 3* (Villa Palmyra Hotel sau similar).

Ziua 10 - Mic dejun. Plecare spre Apamea si vizita sitului arheologic din orasul fondat de Seleucus I, unul din generalii lui Alexandru cel Mare. Un oras infloritor in timpul imperiilor Roman si Bizantin, Apamea este astazi cea mai bogata zona a ruinielor masive. Urmatoarea oprire este la Krak des Chevaliers, Castelul Cruciatilor considerat a fi « una dintre cele sapte minuni a lumii medievale ». Spre seara, sosire la Hama. Cazare si cina in hotel 3* (Orient House Hotel sau similar).

Ziua 11 – Mic dejun. Vizita orasului Hama (localitatea biblica Hamat) care, la fel ca Damascul, reprezinta locul unde trecutul si prezentul coexista intr-o perfecta simbioza. Serpuind prin Hama, fluviul Oronte da orasului o frumusete unica in Siria. Continuarea turului cu vizita orasului Aleppo, unul dintre cele mai vechi orase din lume locuite neintrerupt de-a lungul mileniilor si al doilea oras ca marime din Siria. In timpul turului panoramic vor putea fi admirate: Citadela, Marea Moschee, ruinele bisericii Sf. Simeon (langa orasul Aleppo) s.a. Souk-urile, sau bazarurile acoperite, din Aleppo sunt printre cele mai pitoresti din Orientul Mijlociu. Cazare si cina in hotel 4* (Mirage Palace Hotel sau similar).

Ziua 12 – Mic dejun. Plecare spre Liban. Dupa trecerea frontierei in Liban, opriri pentru vizite la Tripoli, al doilea oras ca marime din Liban, si Byblos, orasul unde se afla cel mai vechi port din lume. In Byblos se vor vizita Citadela, Biserica Sf. Ioan, amfiteatrul roman si vechiul bazar. In Tripoli se vor vizita Fortareata lui Raymond de Saint Gilles si Marea Moschee a Mamelucilor. Spre seara, sosire la Beirut, cazare si cina in hotel 3* (Mozart Hotel sau similar).

Ziua 13– Mic dejun. Intreaga zi este dedicata descoperirii capitalei Libanului, Beirut, oras considerat odinioara «Perla Orientului » : Moscheea Al Omari, Catedrala Sf. Gheorghe, Baile Romane, Piata Martirilor, Parlamentul, Muzeul National. Intoarcere la hotel. Cina.

Ziua 14 - Mic dejun. Zi de vizita a renumitelor orase biblice Tir si Sidon. De-a lungul anilor, orasul fenician Tir, a devenit renumit pentru fabricarea obiectelor de metal si de sticla, precum şi a purpurei. A fost si un important centru comercial pentru caravane, precum si un mare depozit de marfuri pentru import si export. Sidonul, oras-port situat la nord de Tir, la o distanţă de numai 35 de kilometri se prezenta pe monezile lui ca fiind „mama Tirului”. Ambele orase se mandresc cu importante vestigii arheologice, unele intrate in patrimoniul cultural UNESCO. Intoarcere la hotel. Cina.

Ziua 15 - Mic dejun. Plecare din Beirut spre Baalbeck, cel mai important sit arheologic din Orientul Mijlociu. Citadela, triada templelor, Jupiter, Bachus, Venus si Marea Moschee sunt cateva dintre marile atractii ale acestui monumental complex arheologic. Intoarcere in Beirut, cina. Transfer la aeroport pentru zborul spre Bucuresti.

Ziua 16 Decolare spre Bucuresti (ora 02:35). Sosire pe Aeroportul Otopeni la ora 07:25.

Data de plecare


27 aprilie, 25 mai, 21 septembrie, 26 octombrie 2010


Servicii incluse


- transport avion: Bucuresti – Amman si retur Beirut - Bucuresti cu compania Tarom;
- 14 nopti cazare in hoteluri de 3* si 4* (conform program: Amman 4* - 3 nopti; Petra 4* - 2 nopti; Aqaba 4* - 1 noapte; Damasc 4* - 1 noapte; Palmyra 3* - 1 noapte; Aleppo 4* - 1 noapte; Hama 3* - 1 noapte; Beirut 3* - 3 nopti);
- mic dejun si cina (conform program) ;
- microbuz/autocar in timpul vizitelor si transferurilor;
- taxele de intrare la obiectivele mentionate in program;
- insotitor roman de grup pe tot parcursul excursiei si ghizi locali in timpul vizitelor;
- asigurare in caz de insolvabilitate/faliment al agentiei de turism.


Servicii neincluse


- taxe aeroport (in prezent 120 EUR/pers – se achita in agentie); taxele de vize si procesare acte (Siria, Iordania si Liban ; in prezent 50 USD – se achita in agentie); taxa de iesire din tara (in prezent : Iordania – 8 USD, Liban 13 USD : se achita la fata locului), asigurare medicala - obligatorie; bacsisuri pentru ghizi locali/soferi (50 USD/ pers. - se vor achita insotitorului roman de grup); intrari neincluse in program, cheltuieli personale (telefoane, apa/bauturi la mese etc.), excursiile optionale, care se organizeaza si achita la fata locului; asigurare storno - recomandata (optional).


Pret


1.750 USD + 305 EUR/pers.
Supliment single: 445 USD/pers. Pretul este valabil pentru grup minim de 30 persoane. Sub acest numar,
pretul se recalculeaza si se achita diferenta de pret.


Nota


Conditii de inscriere:
- pasaport valabil minim 6 luni de la data incheierii calatoriei, fara viza de Israel (turistii care au in pasaport viza de Israel trebuie sa-si schimbe pasaportul).

Nota: Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare, masa si transport este acordata in mod oficial de autoritatile de resort din Siria, Iordania si Liban, conform standardelor proprii. Agentia nu este raspunzatoare pentru cazul in care autoritatile de la punctele de frontiera refuza vreunui turist sa permita intrarea/iesirea pe/de pe teritoriul propriu si nu i se poate imputa restituirea sumelor achitate; turistii sunt raspunzatori pentru indeplinirea tuturor formalitatilor necesare obtinerii vizei turistice. Taxele de aeroport, viza, iesire din tara, orarul de zbor, etc pot suferi modificari, diferenta de pret urmand a fi achitata de turisti. Asezarea turistilor in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor. In cazul in care turistul intarzie la programul stabilit nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri. Firma isi rezerva dreptul de a modifica programul pe zile. Firma nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta sau daca un mijloc de transport este schimbat cu un altul din motive obiective. Conform regulilor internationale, ziua turistica hoteliera incepe dupa ora 14:00 si se incheie la ora 12:00. Firma/ghidul grupului isi rezerva dreptul de a modifica ordinea obiectivelor de vizitat in functie de anumite conditii obiective sau programul pe zile, fara a afecta structura generala a acestuia si serviciile mentionate. Firma nu este responsabila pentru modificarea orarelor mijloacelor de transport sau a tarifelor acestora. Conditiile de participare si penalizare in caz de retragere, dupa inscriere si achitare, sunt prevazute in Contractul de comercializare a pachetelor de servicii. La inscriere se achita 50% din valoarea excursiei, diferenta pana la plata integrala se achita cu minim 20 zile inaintea plecarii. Contravaloarea excursiei poate fi achitata in lei la cursul BNR din ziua platii + 2 %.
 
*Numele tau:
*Adresa ta de email:
*Adresa de email a prietenului tau:
Trimite
Rezervarile, bilete avion, hoteluri si inchirieri masini, sunt facute prin intermediul agentiei LANG TRAVEL ARAD